Câteva sute de oameni, la protestul „Împreună salvăm țara de corupți”, organizat pe Facebook. Protestul s-a încheiat. GALERIE FOTO

Publicat: 03/07/2017, 09:12

UPDATE 23:05 Protestul care a avut loc, duminică seara, în București s-a încheiat la sediul CCR. Oamenii s-au strâns în Piața Victoriei și au mers în marș spre Palatul Parlamentului unde este și sediul Curții.

Una dintre nemulțumirile protestatarilor este legată de mai multe hotărâri ale Curții. O altă nemulțumire se referă la numirea lui Mihai Tudose în funcția de premier al României. Protestul a fost organizat pe Facebook, fiind intitulat „Împreună salvăm țara e corupți”.

„Deciziile Curții Constituționale ne revoltă: a hotărât că desființarea noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici și înlocuirea ei cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane” este constituțională; a desființat infracțiunea de tentativă la abuz în serviciu; a obligat Parlamentul să puna prag la abuzul în serviciul, încălcându-și grav atribuțiile; a publicat o hotărâre prin care cenzurează publicarea opiniilor concurente ale judecătorilor! Toate acestea sunt semne ale unei dictaturi incipiente”, scrie pe pagina de Facebook creată pentru

UPDATE 22:20 Protestatarii din București au ajuns la sediul CCR
Protestatarii care s-au strâns, duminică seara, în Piața Victoriei, au ajuns la sediul CCR, una dintre nemulțumirile acestora fiind legată de mai multe hotărâri ale Curții.

O altă nemulțumire se referă la numirea lui Mihai Tudose în funcția de premier al României. Protestul a fost organizat pe Facebook, fiind intitulat „Împreună salvăm țara e corupți”.

„O problemă este această majorare artificială a pensiilor care este absolut inutilă, în timp ce toate celelalte se scumpesc. A doua chestiune este că nu se poate să distrugi justiția”, susține o penisonară prezentă la protest.

„Am ieșit pentru că nu vreau să plătesc impozit pe cifra de afaceri, mi se pare o hoție pe față și o manevră de a alunga investitorii din țară”, spune Cătălin.

„Deciziile Curții Constituționale ne revoltă: a hotărât că desființarea noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici și înlocuirea ei cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane” este constituțională; a desființat infracțiunea de tentativă la abuz în serviciu; a obligat Parlamentul să puna prag la abuzul în serviciul, încălcându-și grav atribuțiile; a publicat o hotărâre prin care cenzurează publicarea opiniilor concurente ale judecătorilor! Toate acestea sunt semne ale unei dictaturi incipiente”, scrie pe pagina de Facebook creată pentru eveniment.

Numărul persoanelor prezente la protest a ajuns la câteva sute, fiind în creștere.

„Deciziile Curții Constituționale ne revoltă: a hotărât că desființarea noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici și înlocuirea ei cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane” este constituțională; a desființat infracțiunea de tentativă la abuz în serviciu; a obligat Parlamentul să puna prag la abuzul în serviciul, încălcându-și grav atribuțiile; a publicat o hotărâre prin care cenzurează publicarea opiniilor concurente ale judecătorilor! Toate acestea sunt semne ale unei dictaturi incipiente” , scrie pe pagina de Facebook creată pentru eveniment.

De asemenea, oamenii sunt nemulțumiți de numirea lui Mihai Tudose în funcția de prim-ministru al României.

„Desemnarea noului Prim Ministru a fost o enormă dezamăgire pentru societatea civilă. Cu toții aveam alte așteptări dupa ce Președintele Iohannis menționase calitățile pe care le așteaptă de la persoana propusă pentru această funcție: să fie o persoană integră, fără probleme penale și cu anvergura profesională necesară pentru a conduce un guvern. Cu toate acestea, a fost ales un om cu zero realizări în guvernul Grindeanu, cu un doctorat suspect de plagiat și bănuit chiar în interiorul propriului partid că are legături cu serviciile secrete. Să amintim că Președintele a afirmat la finalul anului trecut că > „, mai scriu organizatorii.

Pe pagina de Facebook sunt reamintite protestele cauzate de OUG 13.

„Ne dorim o clasă politică curată și onestă, care să lucreze pentru cetățeni, nu doar în interes personal, o clasă politică bazată pe meritocrație și valori morale, valori europene. Lupta noastră nu trebuie să înceteze, pentru că doar împreună putem salva țara de corupți! De aceea, ieșim din nou în stradă în număr mare”, mai spun organizatorii.

Oamenii anunță că vor pleca în jurul orei 20.30 în marș către Parlament și Curtea Constituțională a României.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare